Paula Seling si Ovi au adus Romania pe podiumul Eurovision


Paula Seling si Ovi s-au clasat pe locul trei la Eurovision, după Germania, reprezentată de Lena, si Turcia, reprezentata de maNga.

Este pentru a doua oară când România ocupă locul trei, prima data fiind în 2005, când Luminita Anghel si Sistem au reusit sa urce pe podium, având însă doar 158 de puncte, fată de cele 162 câstigate aseară de Paula Seling si Ovi.

Desi piesa noastră, „Playing With Fire” a primit 12 puncte numai de la Moldova,  s-a clasat pe locul trei datorită faptului că a fost votată de 29 de tări dintre cele 38 care puteau vota. Spania, Suedia, Norvegia şi Portugalia ne-au acordat cate 10 puncte iar  Danemarca, Marea Britanie, Cipru şi Israel cate opt puncte.

Ediţia de anul viitor a concursului Eurovision se va desfăşura în Germania, după ce Lena a câştigat competiţia din acest an, cu piesa „Satellite”, care a obţinut un total de 246 de puncte.

Anunțuri