Peste 110.000 euro, pentru restaurarea „Nunţii Cosmice” a lui Sabin Bălaşa


După ce a supravieţuit cenzurii comuniste care dorea „să îmbrace” nudurile, binecunoscuta pictură murală „Nunta Cosmică”, realizată de  maestrul Sabin Bălaşa în anul 1982, expusă în foaierul hotelului Radisson Blu,  a fost restaurată cu ajutorul actualilor proprietari ai hotelului. Opera, parţial afectată în timpul lucrărilor de reamenajare şi reconstrucţie ale hotelului, a fost integral restaurată şi repictată parţial. Lucrările s-au întins pe durata a patru luni, echipa de restauratori fiind condusă de Anca Nicolaescu. Porţiunile repictate au fost realizate de către fiul maestrului, pictorul Tudor Bălaşa. Proprietarii clădirii, iniţiatorii proiectului de restaurare, au finanţat integral costul de peste 110.000 euro al lucrărilor de readucere a picturii murale la starea iniţială, pictură care se încadrează perfect în actualul cadru modern şi elegant al hotelului.

Anunțuri