Eurovision România, pe Facebook şi Twitter


Competitia Eurovision România a intrat în comunitatea online a celor mai importante reţele sociale din lume, Facebook şi Twitter. Prin contul său de Twitter şi prin intermediul paginii de Facebook, organizatorii Eurovision România îşi propun să îi informeze în timp real pe compozitorii şi interpreţii, interesaţi de evoluţia competiţiei la nivel naţional dar și să comunice cu publicul larg, comunitatea artistică şi cu jurnaliştii, într-o manieră interactivă.

Eurovision România este un brand reprezentativ al Televiziunii Române, care promovează, în acelaşi timp, creaţiile muzicale româneşti, desemnate prin vot să participe la această competiţie europeană.

Prima fază a competiţiei Eurovision 2011 în România (înscrierea participantilor) a început în luna octombrie. Data limită până la care compozitorii mai pot intra în concurs este 5 noiembrie, preselectia urmând să aibă  loc în zilele de 9 si 10 noiembrie. Selecţia Naţională va fi transmisă, în direct, pe TVR 1 şi TVR Internaţional, în noaptea de Revelion.

Cele mai bune performanţe ale României la acest concurs le-au avut Luminiţa Anghel & Sistem – Kiev, 2005 si  Paula Seling & Ovi – Oslo, 2010, cu locul trei si Mihai Trăistariu – Atena, 2006), locul patru.  Melodia românească cu cel mai mare punctaj obţinut vreodată (172 de puncte) la Eurovision este “Tornero”, compusă de Eduard Cîrcotă şi interpretată de Mihai Trăistariu.

Anunțuri